Întâlnirile
exclusiviste reprezintă o oportunitate a membrilor de a participa activ la
dezbateri într-un grup restrâns cu oameni importanți din fiecare domeniu,
oameni care conduc România, oameni care pot insufla viziuni, trăiri și alte cunoștințe
necesare pentru dezvoltarea viitorilor tineri lideri, potențiali mentori și
modele pentru fiecare student în parte.
Totodată,
cu ocazia acestor întâlniri, studenții pot să se implice în discuții cu
ambasadori acreditați la București, cu oameni importanți din Europa, Statele
Unite ale Americii și alte state puternice la nivel mondial.
Se vor
efectua internship-uri atât în cadrul instituțiilor publice, cât și în cadrul
unor companii importante din domeniul privat. Internship-urile vor fi pe o
perioadă determinată, între 2 - 4 săptămâni.
Stagiile
de practică vor oferi studenților posibilitatea de a acumula cât mai multe
informații într-un cadru profesionist, dar și primitor.
Acumularea
competențelor în domeniul cercetării se va desfășura sub îndrumarea unui
mentor. Vor fi abordate probleme punctuale ale societății, participanții având
posibilitatea să le dezbată și să le soluționeze într–un cadru organizat.
Rezultatul activității va fi regăsit pe platforma online și se va reflecta și
în CV-ului studenților, aducându-i plus valoare.
Școală de vară – Leadership
Școala de vară reprezintă
o oportunitate pentru participanți de a acumula competențe și de a-și dezvolta
calitățile de lideri. Vor fi prezenți speakeri cu vastă experiență și expertiză
în domeniul leadership-ului, lideri din diverse domenii, precum: administrație,
business, media, diplomație, securitate națională etc.
Școala de vară se va
desfășura pe parcursul unei săptămâni, într-o locație la munte, în luna august.
Tinerii implicați
pot avea oportunitatea de a realiza schimburi de experiență cu diferiți
parteneri din străinătate. Acestea se vor efectua cu scopul de a oferi și altă
viziune tinerilor lideri despre managementul diferitelor domenii din alte țări,
mai puțin sau mai mult dezvoltate.